Sunday, October 3, 2010

Pentru ce traim?

De multe ori uitam ce este important pentru noi si ne lasam prada egoismului si individualismului. Sunt nenumarate filme americane in care esecul in dragoste este transformat in focus pe job. Nu am cu cine sa-mi impart viata este echivalent cu am oportunitatea de a ma afirma la locul de munca. Muncesc 12 ore pe zi, imi iau nic dejunl, masa de pranz si cina la servici in fata unui monitor, pentru a evolua in cariere.

Este un model destul de intalnit in filme si de cativa ani inteleg ca a aparut si la noi. Ca orice model de viata american este interesant cum o problema este transformata intr-o oportunitate. Totusi, in ultima perioada simt nevoia de a gasi un raspuns la intrebarea:"De ce traim?"

Sunt multe variante ce mi-au trecut pana acum prin minte, dar nici una nu ma multumeste. Nu incerc sa gasesc un raspuns general valabil, ci un raspuns pentru o mine si pentru acest moment in viata.

Ma uit la oameni pe strada si ii vad agitati si tristi, ma uit la oameni in cafenele, restaurante sau ceainarii si ii vad stresati, veseli pe moment dar cu ochii cazuti si in momente de tacere, tristi. Si ma intreb " Pentru ce traim?"

La un moment dat, ma gandeam ca as putea sa incerc sa gasesc persoane de 30,40, 50 si 60 de ani si sa-i intreb cum se vede viata unui femei de 24 de ani de la varsta lor. Din pacate, nu cunosc astfel de persoane.

Mi-am intrebat parintii mai de mult "Pentru ce muncim?", au ras si mi-au raspuns sec "Pentru bani". M-am intristat...nu se poate ca tot stresul de la locul de munca, litri de cafea si kilogramele de dulciuri pe care la consum sa fie doar pentru bani, adica pentru nimic pentru ca banii se duc pe lucrurile de care ai nevoie pentru a munci.

La servici am intalnit oameni ce mi-au spus ca suntem doar o linie intr-o baza de date cu salarile si ca suntem niste puncte de o foaie din excel...Imi pare rau, dar refuz sa ma vad asa.

Am continuat cautarea in capul meu si mi-am dat seama ca scoala romaneasca a fost eficienta cu mine si ca profesorii mei ar trebui felicitati. La varsta mea, am un servici bun si care aduce o contributie (spun eu buna) la bugetul de stat. In concluzie ROI-ul probabil ca este pozitiv in ceea ce ma priveste. Totusi, la scoala m-au invatat ca trebuie sa stiu totul, sa ma performez continuu, ca nu exista o limita a cunoasterii decat daca eu mi-o impun. Dar, nimeni nu mi-a spus ca nu pot sa ma automotivez la infinit.

Cine sunt? Spre ce ma indrept? Ce pot sa fac cu mine? Pentru ce traiesc?