About Love

Ok...ca sa imi amintesc peste timp...ceea ce gandesc acum.

E ciudat. Am ajuns la o concluzie cam trista. Concluzie care contine cuvinte precum dragoste, importanta, relatie si instrumente de masura de genul balanta fara greutati fixate.

Sunt judecata de oamenii din jurul meu. De ce? Poate pt ca ei cred ca eu masor dragostea in grame si miligrame. Poate ca ei cred ca un gram de dragoste valoreaza mai mult decat un miligram. Eu nu cred asta. Eu nu masor asa. Eu ma masor pe mine.

Multi spun ca au sentimente pt o persoana dar care dispar? Cum ar putea dragostea sa dispara...daca o masuram in ceva clar? Unde dispare?!

Dar totusi...de ce o masor? Pt ca tu totii o facem. Uni ascunsi in spatele unor "relatii stereotip", alti in spatele unor "relatii superficiare" si alti si alti si alti (fiecare probabil are propriul sistem care are diverse caracteristici generale in anumite cantitati )

E amuzant(~trist) cum totul de reduce la masura. Si nu, nu vb ei de pierderea ratiuni...ci de analiza.

Eu cred ca o relatie are nevoie de ceva mai mult decat dragostea.

Ce este acest "ceva mai mult"?

Intr-o scriere formala ar arata astefel "ceva mai mult"=bunavoita.
Intr-un plan filosofic( nu ca m-as da filosof) ar insemna ca o relatie are nevoie de dorinta celor doua fiinte care o creaza de o face unica. E relatie care nu se vrea unica, o relatie care se vrea simpla sau "normala"(desi ar tr defint acest termen) nu este o relatie de dragoste...este doar o relatie. (si referitor la ceea ce scriam mai sus...poate din aceasta cauza dragostea poate sa dispara pur si simplu).

De ce formal este atat de simplu iar filosof pare cam imposibila? Pt ca formal...pierdem cotinutul si pastram doar conturul.

Imi este greu ca dupa ce am crezul mult timp ca am nevoie de dragoste sa imi dau seama ca nu asta imi lipsea si unicitatea. Dar si lupta care aceasta.

Si asa am ajuns la concluzia ca nu poti sa pierzi dragostea, daca ai simtit-o si ea este unica.

Ceea ce vreau sa spun este ca nu sustin cu placere ideea ca dragostea nu este suficienta pt o relatie...ci cu tarie. Chiar cred ca oamenii ar tr sa fie impreuna...pt ca stiu ca ceea ce simt in acel moment nu vor mai simti niciodata cu alta persoana. Nu vreau sa fiu dramatica sau egoista pt ca situatia difera de la om la om. Problema e ca daca cele doua fiinte care formeza acel cuplu nu lupta pt a simti unicitatea relatie...atunci monotonia va interveni la un moment dat. Nu vor mai avea despre ce sa vorbeasca, se vor plictisi impreuna, se vor ascute in spatele prieteniilor si a atmosferei de grup sau in spatele copiilor si vor uita pt ceea ce mai traiesc.

De ce traim? Ca sa mancam, ca sa producem pt ca mai marii sa traiasca bine? Ca sa murim in accidente sa masina sau de tren sau de avion? Ca sa ne enerveze si sa enervam functionarul public sau agentul de ordine? Nu, nu traim pt ei...ci pt noi. Nu putem sa ne trezim dimineata bine dispusi si odihnti, daca nu avem pt ce sa lupta...si cea mai grea lupta pe care o dam este aceea de a creea unicitatea sentimentelor. (care poate implica mai multe batalii...dar cu siguranta nu e o lupta usoara).

Exista si un lucru bun in toata povestea asta: daca luptam nu iesim invinsi. Daca nu luptam si suntem doar simpli spectatori...inseamna fie ca nu mai traim fie ca suntem invinsi si tr sa ne replanifam batalia.

Suna amuzant? Poate ca este...